Consecventa, bat-o vina

Prima data cand am auzit de cuvantul acesta spus de mai mult de o data pe luna a fost cand am cunoscut-o pe Anto. Si apoi pe Andy. Si apoi...pe mine.
Ce inseamna consecventa? Conform www.vocabular.net (un fel de DEX, dar online,ca mi-e prea lene sa caut in DEX si apoi sa tastez fiecare cuvant explicativ), consecventa = faptul de a fi consecvent. Lamuritor, as putea zice. Mergand mai departe consecvent = constant, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic (si asta conform DEX online,care am aflat ulterior la vocabular.net ca exista.)
Si acum de ce scriu eu despre asta? Pentru ca am descoperit in ultimul timp cat de multa nevoie avem de ea. Intr-adevar, o buna consecventa personala ne ajuta pe noi sa avem o orientare asupra lumii consecvente din jurul nostru iar abordarea ulterioara va fi pe termeni mult mai solizi. Fara consecventa, viata noastra ar fi mai dezordonata, mai incoerenta, mai nestatornica.
Exista insa 2 variabile, si problema mea se pune: care rau e mai rau decat celalalt???
1. esti prea consecvent. Mda, se intampla si asta. Atunci cand esti prea aglomerat si iei o decizie fara sa ii mai aloci timp de gandire ulterior, indiferent cum se modifica lucrurile si starile de fapt din jurul tau. Atunci cand iei o decizie pentru ca cei din jurul tau te-au invatat de mic sa gandesti asa, tu ai vazut ca e destul de ok si te pazesti in felul asta de multiple alegeri si atunci, din consecventa you go with the flow. Nu mai cheltuim energie pentru argumente pro si contra, nu mai discernem informatii, nu mai identificam fapte relevante. Plus ca asa poti refuza sa gandesti. Sa recunoastem, a gandi este un proces greu, turbulent, ce te poate duce pe alte cai decat cele preconizate, ce te poate indeparta de modul in care zici tu ca e bine sa ti se desfasoare viata...Si decat sa gandesti, rezulta sa pierzi timp, esti consecvent si haha, you win. Both time and probably money, but not a life.
2. esti inconsecvent. Am invatat pe pielea noastra ce inseamna un comportament inconsecvent: adica, in termeni de gradinita: sa zici ca faci si apoi sa nu faci. Si, mai nou, sa te speli de constiinta zicand ca nu ai promis niciodata ca vei face acest lucru. Sau ca nu-l vei face. "Ti-am zis de la bun inceput" este una dintre replicile ce ma lasa pe spate de fiecare data cand o aud. E ok atunci ca ulterior sa te porti cum vrei si cum crezi, incosecvent ca furtuna de vara (cand e calda, cand e rece, cand e laie cand ii balaie, cand e alba cand e neagra...sau poate gri...sau paote roz...sau...hm...verde???hai sa fie verde azi, ca merge bine cu patrunjelul din gradina pe care tocmai l-am cules...A, si cartofii...si pe aia sa ii culeg...). Si stiti care e situatia deosebita aici???Ca in opinia ta, tu tot timpul ai fost consecvent: "Hei, eu ti-am zis de la inceput. Eu am fost consecvent".
Ce e de ales? intre 2 rele ma gandesc ca trebuie sa fie una mai putin rea. Eu de exemplu nu pot trai cu incosecventa. Am avut la viata mea,slava cerului si dictionarului care a creat acest cuvant, parte de incosecventa cu carul (acelasi car ce cara patrunjelul de mai sus). Si am invatat sa o tolerez printr-un mecanism de filtrare propriu. Daca zice ca face, ma pot astepta sa nu faca, conform consecventei de care a dat dovada pana acum, zicand ca face si nu a facut. Rezulta pot sa cred sau pot sa fac eu. It's that simple. Ulterior am invatat sa citesc nuante care intr-adevar ziceau ca asa face, dupa cum zice, iar ulterior am invatat sa nu-mi mai leg existenta de acest:fac sau nu. Solutia insa nu cred ca e asta. Poti alege sa nu iti pese si atunci sa mergi mai departe ok cu tine insuti dar ce te faci cand iti pasa? Cand iti pasa ca incosecventa celuilalt te face sa iti pui TU intrebari, sa te gandesti la comportamente versus verbal (fir-ar sa fie, ca din pacate ce face cu ce zice sunt 2 drepte paralele, care, stim noi de la geometrie, clasa a 7a, nu au un punct comun), si sa iti mananci luni in sir. Cu consecventa mancate.
Pe de alta parte nici prea consecvent nu mi-ar placea sa fiu. Adica sa ma lipsesc de unul din sporturile mele preferate, statul si visatul cu ochii deschisi si imaginat lumi, actiuni, universuri interioare...toate astea pentru ca mi-e prea comod??? Dar am constatat cu surpriza ca, mai ales personal, cei din jurul meu au luat decizii bazate pe consecventa si au decis sa nu lupte mai departe, doar pentru simplu fapt ca trecutul a demonstrat ca e bine asa. Nu neg, de asta avem trecut, sa invatam din el...sau nu... dar cred cu tarie ca ne suntem datori cu o evolutie proprie. ...hmmm Evolutia inseamna diversitate...Si atunci cum vine asta in raport cu consecventa???Aici depinde de persoana. Cred ca trebuie sa te gandesti (stiti voi, sportul ala de care vorbeam mai sus) daca se merita sa fii consecvent trarilor trecute sau se merita sa evoluezi. Am putea fi surprinsi de ce am gasi atunci cand am gandi mai mult...sau am simti mai mult...si nu am mai lasa trecutul sa dicteze pentru noi.

Dexter

In ultima saptamana am inceput sa ma uit la un nou serial, de parca Grey's Anatomy, Prison Break si Desperate Housewives nu erau de ajuns (si da, am timp si de viata sociala). Se numeste Dexter. Nu e vorba de desenele animate ci de un criminal in serie. Serialul in sine e destul de sangeros, dar nu e un impediment. Deliciul serialului il constituie Dexter, incapacitatea lui de a simti ceva si modul in care percepe viata ("Nu inteleg de ce oamenii au probleme cu moartea. Ar trebui sa o lase sa fie, pur si simplu." - Dexter). Evident, din cauza ca nu poate simti nimic a si inceput sa ucida, dar nu ucide DOAR pentru placere, ci ucide the bad guys ramasi nepedepsiti legal. Deci, cumva un Batman, Superman, Daredevil, SpiderMan, etc.
Ce imi place insa este, dupa cum spuneam, modul lui de a percepe lumea. Iar cea mai mare chestie spusa vreodata intr-un film cu criminali in serie, pe care nu poti decat sa ii adori si sa te intrebi ce e in neregula cu tine este: "If your eyes are the window to your soul and the grief the door to it, as long as it's closed it's the barriere between knowing and not knowing. Walk away from it and it stays closed for ever. But open it and walk through it. And pain becomes truth."
As sta sa va spun ce revelatii am avut eu weekendul asta si cat de bine incununeaza aceasta fraza un weekend intreg de cercetat si concluzionat, dar asta face parte din alt subiect de discutii. Acum aduc un omagiu lui Dexter si noului serial din viata mea.

Responsabilitate

Ziceam intr-unul dintre articolele mai vechi, despre cum nu poti judeca pe cei de langa tine, pentru ca nu stii ce i-a impins sa isi duca la capat actiunea. Am insa o mica intrebare: ce te faci cand persoana iti incalca sistemul tau de valori? In sensul in care intra in sistemul tau de valori, batand la usa, pentru ca e politicos sa faci asta, da binete, o inviti la o cafea, ii expui pe masa particele din sistemul de valori, de obicei chestii relevante si care crezi ca ar trebui sa le stie, pentru ca pare o persoana care nu s-ar apuca sa ravaseasca aiurea viata oamenilor, mai sta un pic, mai te invita la comunicari de sisteme de valori, isi sterge pantofii de praf prin sistem, mai sta un pic, pentru ca tu esti inca pe ideea ca nu judeci si apreciezi celelalte sistem de valori, isi sterge si bocancii de noroi, inchide usa si pleaca.
Asa e, nu ar trebui sa judecam oamenii, nu ar trebui sa judecam sisteme de valori. Fiecare isi creeaza propriul drum in viata asa cum poate si crede ca e mai bine si incearca sa mearga pe el. Dar ce te faci daca in drum, in dezvoltarea personala, in cresterea si maturizarea ta calci prin alte sisteme? E ok sa treci mai departe, petnru ca in fond si la urma nu esti responsabil de sentimentele celorlalti? E ok sa mergi mai departe lasand urme adanci in urma ta, doar pentru ca sistemul de valori nu este acelasi cu al tau? E ok sa te bazezi pe ideea ca e vorba de sistemul tau de valori si numai al tau si sa te astepti sa fii inteles? Si daca sunteti prieteni? Ce se intampla insa cu celalalt? Reciproca e valabila si intotdeauna exista 2 parti ale unei povesti, pentru ca fiecare are interpretarea lui. Poti avea pretentia sa fii inteles, mai ales cand e vorba de prietenii tai, dar incearca sa vezi si viceversa. Maturizarea inseamna sa nu judeci ceilalti oameni dupa ceea ce fac, pentru ca in fond si la urma urmei fiecare avem o viata si incercam sa o traim cum se poate mai bine. Dar cred ca maturitatea mai inseamna si sa intelegi de ce actiunea ta raneste alt sistem de valori si, daca e necesar, sa faci ce poti sa ajuti la leucoplastizarea acestuia.

Franturi de ganduri

Trecutul meu poate fi definit ca: evit, deci nu exista. Evitam sa iubesc, sa simt, sa fac, sa lupt, sa traiesc, pe principiul ca daca ignor nu ma poate atinge si nu exista nimic in jurul meu, altceva decat ceea ce vreau eu sa existe. Iar atunci cand se intamplau lucruri ce ma afectau negativ, picam de sus si incercam sa ma dumiresc pe parcurs, punandu-mi binecunoscutele intrebari:"de ce mi se intampla mie una ca asta? ce am facut sa merit una ca asta?" si altele de gen, pentru ca de obicei DEX-ul vine cu cuvinte si familii de cuvinte bine dezvoltate din aceasta categorie depresiva.
Azi e prima data cand incerc sa fac altceva. Si surprinzator, merge. Incerc sa imbratisez problema. Nu sa ma iau la tranta cu ea, nu sa o evit, ci doar sa o imbratisez. Sa o accept ca parte din fiinta mea, sa accept ca nu poate fi chiar totul roz, dar ca asta ne face sa apreciem mai bine ce va urma, sa ma cunosc mai bine pe mine, sa imi cunosc mai bine mediul meu, sa stiu ce pot accepta si ce nu, sa stiu ce vreau sau ce nu vreau. Pentru prima data nu incerc sa fug, ci doar sa stau si sa ma uit la mine. Si nu circumspect si analizator, ci cu o foarte mare atentie. Nu incerc sa ma auto-sabotez, nu incerc sa imi tai craca de sub picioare, incerc doar sa vad cu ce ma afecteaza pe mine ceea ce se intampla. Incerc sa ma detasez de problema si doar sa imi traiesc starea actuala. Incerc sa nu mai privesc problema din punctul celorlalti de vedere, ci numai dintr-al meu.
Surprinzator ce face opinia publica cu noi. Devine atat de integrata in fiinta noastra, incat nu putem distinge ca judecatile de valoare si acuzele fata de ceilalti fac parte din opinia publica si nu din noi. Judecam dupa trecut. Trecutul nostru, al celorlalti, al prietenilor, al experientelor triste si niciodata dupa expereintele fericite. Judecam dupa ce ne-au spus ceilalti ca trebuie sa judecam. Judecam pentru ca, poate la un moment dat, mama sau tata ne-au zis:"daca pierzi, pierzi cu demnitate". Chiar daca un cuvant in plus ar insemna poate nu pierzania ci castigul total, ne cramponam de demnitate si nu deschidem gura. "Macar am pierdut cu capul sus".
Si cu ce ne incalzeste ulterior ca am ramas cu capul sus? Cu o gramada de intrebari, cu o gramada de insuccese, cu o gramada de confuzii si mai ales cu intrebarea:"dar daca...". Pentru ca, sa fim seriosi, in noi intotdeauana va fi piticul ala mic si rau care ne va intreba:"Si daca nu plecai atunci din cafenea ce se intampla?"..."Si daca ii spuneai la timp ca il iubesti, ce-ar fi fost?"
Mi s-a spus ca am un orgoliu imens. Am acceptat asta (opinia asta publica). Si am incercat sa trec peste. Si am reusit. Nu total, dar am reusit. Finalul incercarii mele de a nu ramane cu inrtebarea:"dar daca" nu este o reusita in sensul clasic al cuvantului. Nu ma simt fericita, nu ma simt incantata, nu ma simt mandra. Dar ma simt linistita. Linistita ca am incercat, ca am dat, ca am primit, ca am ajuns aici. Linistita ca sunt in situatia in care incep sa imi analizez trairile si nu sentimentele. Linistita ca nu ascult de ceilalti si nu mai evit problema. Linistita ca am evoluat. Un pic, dar am evoluat. Si in directia dorita de mine. Si paote data viitoare voi sti sa merg pana la un alt capat.

Maturitatea versus sistemul de valori

Scriu intr-un moment destul de greu al existentei mele. Sunt intr-un moment in care toate credintele mele se rastoarna si ma privesc de jos in sus. Uneori imi si rad in fata, pentru, nu-i asa, fiecare dintre noi are proprii sai demoni. Ai mei azi rad de mine. Rad pentru ca nu am stiut sa iubesc cand a trebuit, rad pentru ca nu am stiut sa spun nu cand a trebuit, rad pentru ca am spus da cand nu a trebuit, rad pentru ca am incercat de fiecare data sa inteleg alte si alte puncte de vedere si numai pe al meu nu l-am inteles, rad pentru ca ma incapatanez intr-o situatie surda si absurda, rad pentru ca lumea nu e cum o doream eu, o visam eu, o voiam eu, iar eu nu fac decat sa ma conformez ei, rad pentru ca lumea e cum mi-o imaginam, si asta ma face sa rad amar, pentru ca asta inseamna ca perceptia mea este distorsionata, rad pentru ca simt ca am pierdut batuta de propriile mele arme, rad pentru ca iubesc. Punct.
Am crezut ca exista doua parti conexe in lume: eu si lumea, care, dupa cum da legea conformismului, se adapteaza una dupa cealalata, adica eu dupa lume. Azi stiu ca am gresit. Exista doua parti in lume si nu sunt conexe decat in directia in care vrei tu sa fie. Am vazut la altii ce inseamna sa isi urmezi propria cale sau ce crezi ca e propria cale si sa nu pot face nimic in legatura cu chestia asta desi simt ca e gresit. Si atunci ma intreb: ce drept avem sa le spunem celorlalti ca gresesc? ce drept avem sa le spunem ca ne tradeaza asteptarile, ca ne jignesc, ca actiunile lor ne dor, ne darama, si alte verbe pline de dinamism? Realitatea este ceea ce intepretam noi. Nu noi le traim viata si demonii, si slava cerului, nici ei pe a noastra. Putem alege sa interpretam negativist si sa plangem, sa ne uitam pe pereti ore in sir, sa analizam pana la ultimul fir de par toata situatia, sau putem alege ca totul este o experienta de viata, din care invatam, si, daca suntem destul de destepti, nu vom repeta actiunea/reactiunea ce ne-a facut sa suferim. De obicei nu suntem.
Maturitatea inseamna sa iti traiesti viata dupa propriile credinte si valori, sa te cunosti foarte bine pe tine insuti, dar daca cineva vine si iti zice ca ai gresit, sa ai puterea sa ii intelegi punctul de vedere, pentru ca sistemul tau de valori nu este universal. Maturitatea inseamna sa il lasi pe celalalt sa plece cand ti-o cere, si nu pentru ca s-ar intoarce ulterior, ci pentru ca sistemul tau de valori nu este universal. Maturitatea inseamna sa faci ce zici ca faci, sa zici cand nu faci, sa zici si cand faci si sa spui adevarul de fiecare data. Astfel ceilalti vor sti care iti e o parte din sistemul de valori si vor sti sa il aprecieze la justa lui valoare. Maturitatea inseamna sa te simti jignit, tradat, mintit, atunci cand cineva iti incalca sistemul tau de valori, dar sa intelegi ca si celalalt are sistem de valori si...NU pe al tau. Maturitatea inseamna sa nu judeci actiunile celorlalti, dar intotdeauna sa te porti dupa ceea ce propovaduiesti. Tocmai pentru ca ai sistem de valori. Pentru ca nimeni nu se asteapta de la tine sa te porti exemplar, asta judecat dupa sistemul de valori al lumii in care traim, dar toti se asteapta sa te porti dupa cum spui. Iar daca nu poti sa iti urmezi zisele, atunci e momentul sa te retragi si sa meditezi, pentru ca nu e sistemul tau de valori si nu merita ceilalti sa iti fie participanti pasivi/activi la lupta ta interioara. Maturitatea inseamna sa iubesti. Inseamna sa ii spui celuilalt asta. Inseamna sa accepti ca nu esti iubit "cum vrei tu" ci cum poate celalalt. Inseamna sa mergi mai departe atunci cand celalalt nu merita. Asta dupa sistemul tau de valori. Sau inseamna sa stai incontinuare acolo. Asta dupa sistemul tau de valori. Maturitatea inseamna sa accepti o mana de ajutor cand iti e intinsa si sa zici "merci" de fiecare data cand se intampla asta. Pentru ca nimeni nu este obligat sa te ajute pe tine iar cand se intampla, inseamna ca sunt adevarati prieteni si sistemul tau de valori ar trebui sa ii cuprinda. Maturitatea inseamna sa accepti si parerea celorlalti si sa nu mergi ca berbecul inainte doar pentru ca sistemul tau de valori iti dicteaza asta pe ton hitlerist. Aloca-ti timp si analizeaza si celelalte sisteme de valori. Pentru ca maturitatea inseamna sa intelegi ca sistemul tau de valori nu este neschimbambil in timp.