Bucati de viata

1. Nu mai am aragaz...de o saptamana...nu imi mai fac cafea decat cu apa de la robinet, si aia calaie, ca se fac si verificari la apa calda/rece odata cu aragazele date jos si gaurile din perete.
2. Ieri dimineata m-am trezit cu un muncitor in balcon. A fost un sentiment foarte ciudat, ca si cum era absolut normal sa fie cineva la mine in balcon, eu fiind cu usa inchisa de cateva zile. Ne-am salutat cordial, am tras perdeaua la loc si mi-am baut linistita cafeaua cu apa calaie.
3. Calculul datei de 4 octombrie survine in felul urmator: 1 octombrie stiam ca trebuie sa fie candva la inceputul saptamanii viitoare. 3 octombrie stiam sigur ca trebuie sa fie pe la mijlocul saptamanii, gen miercuri, joi, ca e ziua Daliei (si acum totul este public:P). Rezulta un calcul logic, din care deriva ca 4 octombrie vine undeva lunea cealalta....Eu inca am scuza mea preferata, ca sunt blonda si nu am un retard cognitiv congenital.
4. Lumea e mai mult decat mica. La un interviu la care am fost joi am intalnit 2 persoane, cu care nu am crezut ca ma voi mai vedea vreodata intr-un mediu profesional. Am zis ca in momentul in care imi voi largi orizontul si voi intra si in alte medii, total opuse de medicina stomatologica, nu am cum intalni aceiasi oameni, ca doar nu e Clujul asa de mic. Lumea e formata din 6 miliarde de oameni dar tot degeaba. Am o vorba cu o prietena: si in Honolulu, daca ne-am duce, am da la un bar peste vreun roman, care, surprinzator sau nu, este fie student la stomatologie, fie intr-un mediu ONG, fie frate bun cu prietena unui var de departe, frate bun de altfel cu sora fostului vecin de la scara 3, care statea in apartamentul de sub doamna Mirciulica (orice asemanare cu fapte reale este pur si simplu intamplatoare, dar mai mult ca sigura).
Las deschisa lista.

Surpriza...

Eu fac parte din genul acela de oameni care l-au considerat pe James Blunt un pic prea morbid pentru gusturile proprii. Chiar credeam ca e prea suferind pentru o melodie de difuzat in lumea larga (si imi cer scuze in fata celor care s-ar simti un pic jigniti). Dar surpriza a venit ieri seara. Una dintre cele mai faine melodii ascultate in ultimul timp, cantata de nimeni altul decat James Blunt. Merci, ghizi.

What if?

M-am tot gandit in ultimul timp cam ce anume mi-ar face viata mai usoara...chestii marunte, care sa se intample cand vrei tu, cum vrei tu.
a)Exemple cotidiene: Si daca autobuzul ar veni cand esti in statie de 1 minut? Si daca ar fi autobuzul bun? Si daca firul de la ciorap nu s-ar mai duce cand mai ai 1 minut si trebuie sa iesi pe usa? Si daca conexiunea de net nu ar pica cand ai nevoie de un site care ti-ar salva proiectul? Si daca muncitorii care iti lucreaza in casa ti-ar restabili conexiunea cu gazul chiar inainte de a incepe sa ai nevoie cu disperare de cafea? Si daca nu ai mai avea nevoie de cafea(viata ar fi searbada, dar asta e alt subiect). Si daca n-ai avea pofta de ciocolata chiar la 11 seara? Dar daca ai avea in casa exact ciocolata de care ai nevoie atunci? Si daca ti-ai strange hainele chiar cand intri in casa si te dezbraci (asta iar face parte din alt subiect, chiar nu m-as recunoaste in aceasta descriere).
b)Exemple reale dar nerecunoscute: Si daca nu ne-am mai ascunde dupa cuvinte? Si daca nu am mai fugi de cuvinte? Si daca am avea curajul sa recunoastem ce simtim exact cand simtim? Si daca nu ne-ar fi teama de esec, de infrangere? Si daca am invata sa traim in prezent? Sau macar sa ne intrebam de viitor dar sa lasam prezentul sa se intample? Sunt de acord ca trebuie sa avem obiective, scopuri, misiuni, vise, scale, valori...Ce-ar fi insa daca macar sentimental nu am planifica nimic? Si doar am trai? viata este ceea ce ti se intampla in timp ce tu iti planifici viata.

Ca la noi la nimenea

Sa ridice mana cei care se regasesc in urmatoarea situatie: ai nevoie de o aprobare pentru a iti incepe o afacere (nu inseamna ca aprobarea e tot ce iti trebuie, ci doar ca e una dintre hartiile atat de necesare pentru descurajarea de inceput de drum). Si afli de unde faci rost de aprobare si te duci. Dupa o jumatate de ora de stat la coada, in cel mai bun caz, ajungi si intrebi ce iti trebuie pentru a obtine aprobarea. Raspunsul este: x acte, y bani, dar cel mai important este una bucata hartiuta. Mirat, te intrebi si itnrebi ce e hartiuta aia. Si doamna (de obieci doamnele sunt amabile la ghisee) iti raspunde ofticata ca e o hartie fara de care nu se poate si iti explica in doi peri ce inseamna. Si aici vine paradoxul: hartiuta aia, de fapt, reprezinta dovada ca tu deja ai acel ceva pentru a carui infiintare soliciti aprobare. Exemplu clar?? Pentru a obtine parafa de medic am avut nevoie de o aprobare pe care trebuia sa o semnez si parafez cu parafa de medic neobtinuta.....Oare ne mai facem bine?

Lucru manual

in generala aveam ore de lucru manual. Ne puneau sa face solnite din hartie, ne puneau as facem moristi, sa coasem umbrelute, sa fabricam noi insine umbrelutele ce urmau a fi cusute, cu alte cuvinte ne invatau sa fim micii mesteri in devenire(asta in cazul in care orice alta profesie ar fi dat gres). Dar niciodata, zic, niciodata nu ne-au invatat sa facem lucruri practice, ca de exemplu, cum sa descurci un fir innodat de la casti. Invatam cum sa facem asta, aici.

Oameni

Sunt intr-o recreere a propriei mele vieti. Si, cum se intampla la un pas de cumpana, imi aduc aminte de trecut, de intamplari, de hazuri si necazuri, de oameni...
Mama...oricat rad eu ca sunt singura blonda din familie (iar aici ma refer strict la gene, nu are nici o legatura cu recunoscuta desteptaciune a acestor fiinte, minunate de altfel), este persoana fara de care universul meu nu ar mai fi.
Simona...desi am tuns-o (cand eram mica, deci se iarta) in forma de tabla de sah (si stiu ca ma iubeste pentru asta), este intr-un singur cuvant: SORA MEA (sunt 2 cuvinte, dar unul arata apartenenta, deci ma gandesc ca se ia ca unu')
Radu...prima dragoste din copilarie...Dansam impreuna dansuri populare la gradinita, era dolofanel si blond cu ochi albastri. Atunci a fost prima dezamagire in dragoste: nu a vrut sa imi dea din mancarea lui din gentuta.
Oana...am batut bulevardul din fata casei, ne-am jucat de-a mama si de-a tata, ne visam cu copii nostri prin parc, ne jucam de-a aprozaru'...a fost martora visurilor mele de inceput.
Carmen si Laura...clasele 5-8 au fost printre cele mai fericite momente...am plans impreuna, am ras impreuna, am ras de altii impreuna...
Dan...Africanu'
Rares...hm...pana acum are locul I la povestea cea mai plina de coincidente petrecute in cele mai necoincidente momente din viata noastra...
Razvan...Razvan...Razvan...Razvan...patru ani de liceu, cu bune si rele, cu planuri date peste cap, cu umeri la greu si cu profe de romana vizualizate in chip de papusa voodoo, cu prof de istorie, dar si cu prof de mate, 4 ani de liceu si deja 11 ani de tarane si taranco.
Facultatea...va urma

Tramvaiele din Bordeaux

Sunt in curatenia casutei de mail...sau reorganizare, cum se zice mai nou. Si mi-am adus aminte de perioada din Franta...si tramvaiele din Bordeaux...si senzatiile tari traite si retraite la maxim. Redau mai jos una dintre senzatii de acum 2 ani.
"Din ciclul:ca tramvaiele din bordeaux, nimic altceva, prezentam:

Suntem aci de vreo 2 saptamani si jumatate, si deja au fost cam 3-4 accidente si 3-4 manifestari care i-au determinat pe soferii de tramvai sa dea toti pasagerii jos...

In aceste conditii avem 2 posibilitati: fie o luam fain frumos la picior pana la noi in camin (si ajungem cam dupa 2 ore), fie luam alt mijloc de transport...si aici vine distractia...odiseea autobuzului 34, care ocoleste tot Bordeauxul, pentru a ajunge in camin la noi...

Prima data cand am luat autobuzul, nu stiam...da-i, fugi, sa prinzi autobuzul, care vine la ore fixe, deci trebuie sa-l prinzi, urca-te in goana calului turbat si gaseste-ti o pozite comoda, alias:un crac pe un carucior de copil, un crac in sacosele cu mancare (nu ale noastre), imbratisand compostorul de bilete (care, norocul nostru, este o cutioaca destul de mare), cumva cu spatele spre sofer...comod, cum s-ar zice.

Si am pornit...parerea mea este ca soferii fac intai scoala de curse de formula 1...si daca ar fi doar atat, ar fi o treaba, dar mai fac si ceva scoala de cum sa pui frana artistic, pentru ca toti pasagerii sa se cunoasca mai bine intre ei...Noroc cu constructorii de autobuz, ca au pus tot felul de dispozitive de mentinere a echilibrului, ca sigur sistemul vestibular iti este complet bulversat. Si anume: pe usa scria: atentie, frane puternice, rugam pasagerii sa se tinea de bare si de pumniere (va intrebati ce sunt alea pumniere? nici o problema, ca nici noi nu stiam initial, dar iti dai seama, dupa prima frana de acest gen).

Cand am ajuns spre gara, care e destul de la periferie, ne-am dat seama ca s-ar putea sa ocolim un pic cam mult...nici o problema, ne zicem, ca doar avem timp...dupa alte 20 de minute, eram din nou in zona garii, dar de data asta pe alt pod...de pe care vedeam podul pe care trecusem in urma cu 20 de minute fatidice...

Pe langa noi, lumea incepe sa isi revine din amorteala si atunci sa vezi...in spatele nostru, o domnisoara destul de suparata cu eul ei interior, se certa de zor cu sine insasi...in fata noastra, pe 3 scaune diferite, 3 domni bine facuti dormeau cu capul in piept...langa noi, un grup de elevi in greva, mascati pe fata, puneau la cale lozinci...(ce de-a greve am vazut aici in Franta, mai rar, dar asta e alt subiect).

Dupa vreo 45 de minute, ni se face un pic cam rau, si incercam sa ne intoarcem cu fata spre drum, doar doar ne mai revenim...gresala, zic, pentru ca autobuzul nu e un mijloc de transport unde sa mergi dupa bunul plac, si daca iti convine sa mergi ca capul pe geam afara, bine, daca nu si iti place sa faci aerobic cu atat mai bine. Daca nu iti place nici aerobicul, aici e fix problema ta, ca in fond nu te-a obligat nimeni sa mergi cu autobuzul.

In final, dupa aproximativ o ora si un sfert, ajungem acasa...concluzia???avand in vedere ca de la Braila la Galati se ajunge in cca o ora cu trenul, putem considera drumul spre casa ca o excursie si atat...concluzia 2? veci pururi nu ma mergem cu autobuzul 34, ca mai bine ajungem acasa dupa 2 ore, da intregi, decat dupa o ora si cu exercitii de stretching si par permanentat."

Faine vremuri...

de ce junona

Cand eram mica tata ma striga Junona. Se zice ca intr-una din mitologiile citite si recitite in copilarie, Junona ar fi fost o zeita a serenitatii. Mai tarziu am aflat ca Junona era varianta zeitei Hebe si se ocupa de aducerea paharelor la mesele zeilor (nu ma intrebati de ce nu foloseau ciclopi, meduze sau alte creaturi din genul la asa munca). Cert e insa ca pentru mine Junona este in continuare Zeita Serenitatii. Iar daca va intrebati de ce tocmai ea, raspunsul nu e unul evident. Nu sunt senina, nu sunt linistita, nu sunt calma. Sunt in schimb aeriana. Iar daca junona simbolizeaza mersul ca plutirea, visul ca respiratia, ochii in aer si sufletul in zbateri de aripi, atunci Junona sa fie.