Ceva anisori

am facut o oarescare varsta...eh, la toti ni-i greu, dezvoltarea personala presupune si sacrificii
nu o sa ma refer aici la viata mea profesionala, ca deocamdata evolueaza in termeni necunoscuti mie si pe care nu mi i-a predat facultatea in toti cei 6 ani de carti si cursuri kilometrice.
vreau aici sa mai scriu una alta despre personal. despre evolutia sau involutia din ultimul timp.
de ce consider evolutie modul in care ma simt acum? pentru ca mi se pare ca nu mai pot fi luata de fraiera. cam tarziu sa ajung acum sa nu mai fiu luata de fraiera, si cam dur modul in care am invatat asta, dar cred ca tot raul este spre bine.
de ce mi se mai pare evolutie? ca sunt foarte sceptica. ca am ridicat un pic standardele si nu mai accept de bun tot ce mi se da sub egida "let just live the moment", chiar cand nu e necesara o astfel de egida. nu tot ce zboara se mananca, iar daca arata a crocodil nu inseamna ca e vorba de un miracol, ci doar ca ai tu ochelari de cal.
de ce mai e evolutie? ca astept un pic mai mult de la ceilalti, pentru ca stiu cat pot da eu. si nu mi se pare fair un exchange uni-directional care, din start, nu isi indeplineste denumirea de schimb.
de ce e o involutie? ca mi se pare ca nu ma mai poate surprinde nimic acum. ca ar trebui sa curga multa apa pe dunare/somes/dambovita ca sa zic ca ma lasa pe spate ceva. si nu e frumos sa nu te mai impresioneze actele de buna credinta a celor din jurul tau doar pentru ca ai avut parte de experiente in 6 luni cat altii intr-o viata
de ce e o involutie? ca sunt foarte sceptica. mi se pare ca intrebarea care ma caracterizeaza acum este:"asa, si?". si sunt oameni care nu o merita. si incerc pe cat pot sa evit sa intreb asa ceva la fiecare fraza si incerc sa depasesc starea in care ceilalti (anumiti ceilalti)trebuie incontinuu sa se autodemonstreze. nu mi se pare necesar sa se autodepasasca nimeni doar pentru a imi intra mie in gratii, dar pe de alta parte imbatatul cu apa rece nu mai este demult ocupatia mea preferata. cred ca ce trebuie sa invat e sa trag o limita. am nevoie de noi experiente in urma carora sa pot zice ca nu regret un an din viata mea doar pentru niste 3-4 luni de adunat intrebari fara raspuns si lacrimi surde.
de ce e o involutie? pentru ca sunt foarte realista. si la sensul cel mai abrutizat cu putinta pentru o varsta care nu abunda in experiente teoretice sau practice prea multe. sau nu ar trebui sa abunde. sunt dureros de realista, pentru ca de la spuse la facute e cale lunga si chiar facutele nu inseamna uneori nimic.
ce am invatat in acest an?
ca e frumos sa speri dar ca trebuie sa recunosti cand e necesar si cand nu
ca trebuie sa iesi repede dintr-un peisaj prafuit si cu iz de telenovela. nu se dau premii pentru performante in viata de zi cu zi, asa ca nu merita nimeni sa ramai acolo doar pentru un cuvant bun pe zi.
ca terbuie sa ma incred in intuitie
ca orice experienta naspa este un pas inainte, dar ca atunci cand se aduna prea multe e cazul sa step back si sa reconsideri ce faci sau ce nu faci
ca lumea e acolo unde e pentru ca vrea sa fie, nu pentru ca e constransa
ca in cazul unei decizii proaste nimeni nu are indrazneala sa revina si sa recunoasca gresala
ca nu e cazul sa recunosti sentimente cand ai clar intuitia ca nu ar trebui sa o faci
ca nu e cazul sa dai cheia nimanui.
ca cel mai mult conteaza cum te privesti in oglinda dimineata. ca esti singurul care nu te poti minti pe tine insuti daca posezi macar o farama de discernamant
ca prietenii sunt forma lui Dumnezeu de a-si cere scuze pentru vecini, ca am vecini zgomotosi, desi sunt un mosulica si o babuta. dar in putere.